Reclame... cu PERSONALITATE!

Un nou Model de Afacere în Producția Publicitară

Deținerea unei francize

Ai luat hotărârea curajoasă de a renunța la job-ul obișnuit de la nouă la cinci și de a deveni propriul tău șef.

Începerea unei afaceri este o provocare majoră și nu este pentru cei slabi de inimă.

De unde ar trebui să începi?

Începerea unei afaceri poate fi scary, mai ales că 76% dintre ele eșuează în primii cinci ani. Dar cum te poți asigura că nu vei fi una dintre acele afaceri eșuate?

O modalitate prin care îți poți crește șansele de succes este să cumperi o franciză. De ce ar trebui să alegi o franciză în locul unei afaceri de la zero și cum poți face alegerea corectă?

De ce să alegi o franciză?

Hai să vedem de ce ar trebui să îți iei o franciză. Deținerea unei francize reduce multe dintre provocările și riscurile asociate cu începerea unei afaceri.

În primul rând, francizele au deja recunoaștere și o bază solidă de clienți. Așa că, odată ce te alături francizei, clienții care deja cunosc brandul, au încredere și în tine.

În al doilea rând, francizele au un model de afacere testat în ani, prin greșeli din care au învățat. Asta înseamnă că eviți acele greșeli pe care și tu le-ai fi făcut dacă îți construiai o afacere de la zero.

În al treilea rând, francizele oferă suport pentru francizați. Primești instruire și îți stă mereu cineva la dispoziție pentru a răspunde la întrebări și nelămuriri.

Putere de cumpărare. Făcând parte dintr-o rețea, vei beneficia de avantajele puterii de cumpărare colective. Asta duce la economii de costuri la echipamente și materiale, crescând profitabilitatea afacerii tale.

Teritoriu Protejat: Multe francize oferă teritorii protejate, asigurându-te că nu vei avea concurență directă din partea altor francizați într-o zonă definită. Această exclusivitate crează un mediu de afaceri mai stabil și sustenabil..

Deținerea unei francize îți oferă toate avantajele de a fi propriul șef, având totodată un sprijin care reduce riscurile asociate cu orice start-up.

Piața de producție publicitară

Anul 2022 a avut rezultate record pentru piaţa de OOH, care a crescut cu 23% raportat la 2021, până la valoarea estimată de piaţă de 37 de milioane de euro. 

Pentru 2023, estimarea Media Fact Book pentru piaţa de OOH este de creştere de 8%, ceea ce va duce la o valoare de 40 de milioane de euro.

În afară de asta, concurența din zona HORECA și pretențiile din ce în ce mai mari ale clienților restaurantelor sau hotelurilor, duc la necesitatea investițiilor în imagine și în materiale promoționale. 

De asemenea primăriile și alte autorități locale au nevoie de diverse materiale publicitare cerute de Uniunea Europeană la implementarea programelor de investiții.

De ce franciza TEHNODESIGN?

Flexibilitate

Poți alege unul dintre modulele care se potrivesc pentru tine, spațiul de producție disponibil sau investiția pe care ești dispus să o faci.

Modulele sunt gândite și concepute astfel încât să răspundă celor mai frecvente cereri de produse din piața de producție publicitară dar în același timp țin cont și de specificul personalității tale și bugetul de care dispui.

Fiecare modul conține dotarea tehnică necesară pentru a putea demara cu succes afacerea.

Opțiunile ulterioare și direcțiile de dezvoltare ale afacerii sunt multiple și fiecare partener va opta către unele sau altele, niciodată nu vor fi putea fi acoperite toate, va fi o specializare a fiecarui partener pe anumite produse.

Furnizori de încredere

În această industrie, poate mai mult decât în altele, alegerea furnizorilor pentru echipamente și materiale face diferența.

Când iei decizia de achiziție a unui echipament în primul rând trebuie să știi dacă furnizorul are capacitatea să-l serviseze rapid.

Se întâmplă ca în timpul execuției unei lucrări să apară o defecțiune la un echipament sau să ramâi fără un consumabil.

Dacă furnizorul nu poate să remedieze repede, sau el însuși a epuizat stocul pentru acel consumabil, pierderile sunt grave, deoarece ai contractat lucrarea dar nu o poți livra în timp util.

Echipamente, materiale și prețuri preferențiale

Am căutat și am negociat pentru tine cu furnizori reputați, prețuri preferențiale pentru echipamente, consumabile și materiale.

Am studiat și am ales cu grijă echipamentele cele mai potrivite pentru un start-up în această industrie, apoi am negociat pentru a-ți oferi cele mai bune prețuri.

Adline Solutions cu o experiență de peste 20 de ani este unul dintre cei mai de încredere furnizori de echipamente din România și are reputație câștigată prin serviciile post-vânzare.

Electromtrade furnizorul nostru pentru sistemele de iluminare LED, încă din anul 2004 când producția publicitară a fost revoluționată de noua tehnologie cu LED (Light Emitting Diode), a căutat și a găsit cei mai buni furnizori pentru module LED, benzi și surse de alimentare. 

Geplast este principalul importator și distribuitor local de semifabricate termoplastice și compozite, cu un istoric din 1994.

Încrederea pe care o vei oferi clienților tăi

Având la dispoziție un portofoliu de lucrări existent, echipamente high tech de la furnizori reputați, știind cum să comunici cu clienții și oferindu-le soluții, vei căpăta încrederea lor, ceea ce e cel mai important lucru la începutul acestei afaceri. 

Comenzi de lucrări

Ca urmare a promovării brand-ului TEHNODESIGN și a afacerii tale, vei avea în mod direct cereri de oferte pentru diverse lucrări. De asemenea toate cererile de oferte pentru lucrări care vin pe site-ul tehnodesign.ro sau prin orice alte canale, vor fi distribuite către parteneri în funcție de caracteristicile lucrării și de locație. 

Bineînțeles că nu putem garanta numărul și valoarea acestora.

Know How și asistență

Training operare echipamente

Fiecare partener va avea din partea furnizorului echipamentului respectiv, instructaj și asistență privind operarea echipamentului. Instalarea și punerea în funcțiune a echipamentelor se face de către furnizorii acestora.

Know-How

Vom avea două sesiuni de training la tine la locație în care vei învăța.

  • Cum se fabrică produsele publicitare
  • Cum calculezi prețurile și cum ofertezi lucrările
  • Cum comunici cu clienții
  • Cum faci comenzile de materiale de la furnizori
  • Noțiuni de design grafic
  • Training de marketing
  • Training de vânzări

De asemenea periodic vor fi sesiuni online în care vom aprofunda toate noțiunile necesare despre managementul afacerii, cursuri de marketing și de vânzări. Vei învăța cum să generezi noi clienți, cum să îi pastrezi pe cei existenți și cum să păstrezi local imaginea profesională a brandului. 

Dacă nu ai mai avut niciodată o afacere proprie, trebuie să știi că orice afacere nu este doar despre a fabrica niște produse, fie ele covrigi, cafea, pâine, firme luminoase, lumânări parfumate, elicoptere sau cămăși.

Afacerea este și despre vânzări, despre management, cash-flow, marketing, relația cu clienții și eventual cu angajații.  

Trebuie să înțelegi că scopul nostru este ca afacerea ta să aibă succes, doar așa putem dezvolta franciza și de aceea vei avea tot sprijinul nostru.

Asistență pe durata contractului de franciză

Chiar dacă vom face un training inițial amănunțit în care vei învăța foarte multe lucruri despre fabricarea produselor publicitare și utilizarea echipamentelor, dacă vei avea nevoie pe parcurs de asistență suplimentară legată de echipamente, de produse, de montaje sau de ofertare, te vom ajuta.

De asemenea, dacă vei dori să dezvolți afacerea și vei avea nevoie de echipamente suplimentare, îți vom sta la dispoziție cu recomandări.

Marketing

Marketingul afacerii este un element esențial pentru orice afacere, chiar și pentru una de publicitate.

Indiferent cât de rapid e imprimat un metru pătrat de autocolant, indiferent la ce rezoluție uimitoare și ce culori vibrante produce imprimanta, dacă n-ai cui să-l vinzi, e inutil iar investiția în acea high class imprimantă e doar pierdere. Important e ca orice echipament să producă profit pentru TINE!

Promovarea on-line a brand-ului TEHNODESIGN și a afacerii tale, este o prioritate și va fi facută permanent. Toate cererile de ofertă vor fi transmise către parteneri în funcție de zona geografică și de specificul lucrării sau produsului.

Fiecare partener va avea propria pagină pe site-ul tehnodesign.ro unde vor exista datele lui de contact, locația și formularul de comandă. 

Exclusivitate teritorială

Vom avea un singur partener într-o zonă. Nu vom acorda franciza în aceeași zonă teritorială unei altei persoane după ce semnăm contractul de franciză cu un partener. Excepție face Bucureștiul unde pot exista mai mulți parteneri TEHNODESIGN.

Nu dorim să creăm concurență între parteneri, ci colaborare. 

Acum la finalul acestor considerente, dacă nu știi dacă să mergi mai departe, îți voi răspunde la câteva întrebări pe care probabil ți le pui în legătură cu franciza de producție publicitară.

DA, sigur că este, de publicitate și imagine toate afacerile au avut nevoie, au și vor avea nevoie mereu.

Atâta timp cît vor exista afaceri cu locații fizice, va exista și nevoia de firme luminoase, panouri publicitare, afișe sau bannere publicitare.

Atâta timp cât vor exista afaceri care vând ceva fizic, va exista și nevoia de materiale promoționale. Nicio afacere nu poate rezista pe piață fără publicitate și imagine bună!

În situația ta, poate că mai bine ar fi să încerci o afacere cu covrigi sau merdenele.

Suntem aici pentru a te susține și pentru a te învăța, nu ești singur. Dacă vrei să înveți și ai curajul necesar demarării oricărui start-up, rolul nostru este de a te ajuta, succesul tău este și succesul nostru și vom face toate eforturile pentru a-l atinge.

Poți începe singur. Modulele sunt gândite pentru one man show, însă pentru modulul Handy Man vei avea nevoie de ajutor. Pentru montaje poți apela la firme care fac termopane, alpiniști sau firme de construcții.

Aceasta este o afacere cu potențial financiar mare, nu este o gogoșerie unde ești limitat de o capacitate maximă de producție sau de o limită de clienți în zonă. Pe  de altă parte nu vinzi produse de câțiva lei, ci de câteva mii de lei. 

Dar trebuie să știi ca banii nu se fac de pe canapeaua din living.

DA, dar doar dacă știi să gestionezi această afacere.

Nu este o afacere simplă și se pot strecura multe pierderi de timp și materiale care pot face diferența dintre profit și pierdere.

Dacă nu știi să alegi echipamentele și materialele cu care vei lucra, dacă nu știi să calculezi prețul corect pentru o lucrare sau un montaj, dacă ți se refuză produse sau lucrări pentru că nu reușesti să le livrezi la calitatea agreeată cu clientul și în termenul din contract, dacă datorită lipsei de experiență faci compromisuri la execuție și va trebui să ai intervenții în termenul de garanție, NU va fi profitabilă.

Nu mai există afacere fără concurență, nici măcar in Romania. Dar cea mai mare parte din firmele de producție publicitară nu oferă în realitate ce promit și ca urmare nu pot câștiga încrederea clienților pentru încredințarea unor comenzi ulterioare.

Datorită lipsei de experiență, de cunostințe tehnice, și a compromisurilor, ceea ce ei pot face nu e ceea ce au promis ca fac. Doar cu entuziasmul tinereții nu se poate fabrica o firmă luminoasă, un totem publicitar sau litere volumetrice care să arate la fel ca în ziua montajului și peste un an.

NU. Din păcate nu e deloc simplă, aș vrea să-ți pot spune ca e simplă pentru a te convinge să intri în această industrie a PRODUCȚIEI PUBLICITARE, dar nu vreau să îți creez așteptări nerealiste.

Dacă te gândești că vei sta la plajă în Halkidiki și banii vor curge în cont din lucrări de zeci de mii de euro care se fac singure, te înșeli…

Chiar dacă te dotezi cu echipamente performante, acestea nu lucrează singure, e nevoie și de implicare din partea ta pentru succes. Vei avea toată susținerea noastră pentru că interesul este comun, însă e nevoie de implicare și din partea ta.

În prezent șansele de reușită fără experiență în acest domeniu sunt spre ZERO.

De fapt nici nu cred că poți începe singur. În decursul a 25 de ani de producție publicitară am învățat că această afacere se bazează pe ÎNCREDERE. Încrederea clientului tău că îi vei livra ceea ce ai promis.

Gândește-te că tu trebuie să ceri clientului în avans o sumă importantă de bani pentru ceva ce nu vede înainte de a plăti, el vede un desen frumos pe laptop si se așteaptă să arate la fel și în realitate. Și se așteaptă să arate la fel și peste 2 ani.

De ce ar avea încredere în tine? Doar pentru că îi arați niște echipamente noi și niște mostre de produse? Sau crezi că îl câștigi cu un preț cu 15% mai mic decât cel ofertat de o firmă cu experiență și portofoliu de lucrări?

În producția publicitară prețurile produselor sunt mari, costul materialelor reprezintă un procent mic din prețul produsului finit, cel mai mult costă tehnologia și cunoștințele pe care le ai astfel încât să poți executa o lucrare frumoasă și stabilă în timp.

Sunt foarte multe amănunte de care trebuie să ții cont și nu ai timp să le înveți pe toate prin experiențe proprii, costă prea mult…

Modulul Handy Man este mai potrivit pentru tine dacă nu ești chiar genul obișnuit cu IT-ul, cu programe de grafică, nu te pricepi deloc la design și în general nu ești foarte bun prieten cu calculatoarele.

Pentru acest modul ai nevoie de un spațiu mai mare, un atelier în care să poți manevra firmele luminoase de dimensiuni mai mari, să poți face niște suduri, ai nevoie de o mașină de transport și să fii genul de persoană îndemânatică pentru că va trebui să faci și multe operațiuni manuale.

De asemenea vei avea nevoie și de o a doua persoană pentru montajele firmelor luminoase la locațiile clienților.

Modulul Creative este mai potrivit pentru tine dacă ești genul obișnuit cu IT-ul și ai abilități și ușurință în utilizarea programelor și aplicațiilor.

Acest modul este genul Office, nu vei face montaje outdoor, nu ai nevoie de spațiu de lucru prea mare și nici mașină de transport. Toate produsele se execută pe echipamentele din pachetul de franciză, tu doar trebuie să le operezi, nu ai nevoie de îndemânare fizică.

De asemenea pentru început nu vei avea nevoie de angajați, poți începe afacerea singur.

În primul rând nu există nicio firmă de producție publicitară care să producă „in house” toată gama de produse din această industrie, nu există așa ceva. Dacă sunt cereri din partea clienților de produse care nu sunt în portofoliul tău, acestea se pot externaliza.

Pe de altă parte nișarea pe domenii de producție te face mult mai competitiv în domeniul respectiv. Tendința în piață este specializarea.

Pentru început este nerealist să crezi că vei putea oferi toată gama de produse, indiferent cât de largă ar fi gama de echipamente din dotare, dar asta nu înseamnă că pe măsură ce afacerea ta se dezvoltă și ai cereri, nu poți să investești în alte echipamente și know how pentru a mări portofoliul sau capacitatea de producție.

NU, furnizorii de materiale sunt doar recomandați din partea noastră dar poți folosi materiale de la orice furnizor atâta timp cât sunt de o calitate minimă suficientă încât să poți face lucrări în standardul TEHNODESIGN.

În schimb pe perioada garanției, consumabilele echipamentelor trebuie cumpărate de la furnizorii acestora pentru păstrarea garanției.

NU, poți practica ce prețuri dorești sau acceptă clienții tăi. Prețurile pe care le ofertează fiecare partener sunt diferite pentru că fiecare are costuri operaționale diferite.

Aceeași casetă luminoasă nu poate costa la fel la Cluj ca și la Vaslui deoarece costurile de operare sunt diferite, ele se compun din chiriile spațiului de producție, salarii, transport, etc. 

Pentru modulul Handy Man investiția este de aproximativ 28000 euro iar pentru modulul Creative, 54000 euro.

Cam 3 luni, timp în care se instalează echipamentele, se amenajează spațiul, se face trainingul.

Dacă ai citit până aici și consideri că merită să vezi cum să începi cu succes afacerea ta în producția publicitară, trimite-mi contactul tău pentru o discuție mai detaliată!

Prezentări echipamente

Laminator rece/cald
Fiber laser marker
Printer Galaxy ecosolvent
Gravator laser
Imprimanta flatbed UV promoționale
Scroll to Top
× Salut! Te pot ajuta?